Femeia Gheara Întruparea (Car¿i pentru Copii, #37)

Înainte ca oamenii sa cunoasca adevarata natura a padurii,înainte ca umbrele sa se strecoare între lumini și întuneric,exista doar tacerea densa a codrului. Frunzișul des,scaldat de lumina timpurie a zorilor,parea ca ascunde secrete pe care nimeni nu îndraznea sa le descopere.Dar tacerea nu era niciodata completa.Sub scoarța copacilor batrâni și în adâncul radacinilor,magia pulsa,vie și conștienta,așteptând sa fie trezita.În acea padure traia o creatura despre care oamenii nu ar fi putut spune niciodata ca exista.Femeia Gheara.Numele ei era un șoptit printre frunze și vânt,o prezența care nu aparținea complet nici lumii oamenilor,nici lumii magice.În trupul ei de creatura,cu gheare ascuțite și ochi care scânteiau în verde și argintiu,traia în armonie cu padurea,cu animalele și spiritele care o recunoșteau ca pe o parte a lor.Dar de fiecare data când privea lumea oamenilor,simțea o chemare stranie:aceea de a lega doua lumi care se temeau una de cealalta.Legendele vorbeau despre Ținutul Gromy,tarâmul umbrelor și al magiei pure,ascuns și inaccesibil majoritații.Uneori,câteva creaturii scapau și rataceau în lume,aducând frica și confuzie.Și totuși,padurea nu era doar refugiu pentru ființele magice;era și un loc de echilibru,un teren de testare pentru cei care ar fi avut curajul sa înfrunte misterele ei.În nopțile cu luna plina,se spunea ca cei care pașeau prea adânc simțeau chemarea padurii:foșnetul frunzelor devenea cuvânt,umbrele padurești se mișcau ca niște ghizi,iar vântul aducea șoapte ale vechilor spirite.Femeia Gheara știa ca magia nu este doar o putere,ci și o responsabilitate.Ea era legatura,podul nevazut între tarâmuri,dar și gardianul fragil al echilibrului dintre ele.Aceasta este povestea unei ființe care va învața ca adevarata putere nu sta în dominare,ci în alegerea de a proteja,de a lega și de a fi martor al lumilor care se intersecteaza.Povestea unei creaturi care trebuie sa aleaga,nu doar între lumina și întuneric,ci între frica și compasiune,între singuratate și responsabilitatea de a fi podul vieții.Și începerea acestei povești începe aici,în inima padurii care șoptește și așteapta,pregatita sa primeasca pe cel care poate vedea nu cu ochii,ci cu inima.