Marea Marturisire (Dragoste ¿i Romantism, #6)

Pe cerul dintre continente,acolo unde timpul se dilueaza între fusuri orare și sufletul pare suspendat între lumi,a trait o femeie care a iubit cu o aripa de pilot și cealalta de mama.Numele ei era Élodie Moreau,un nume rostit cu respect în aviație,dar rostit cu teama,dor sau admirație tacuta în viețile celor pe care i-a atins fara a ramâne niciodata pe deplin.A fost ofițer,soție,iubita,amanta,calatoare.A fost un puzzle de identitați,construit cu migala,din piese riscante și fragmente de adevaruri ascunse.În fiecare țara,în fiecare dragoste,a lasat o urma.Uneori,urma era un zâmbet într-o fotografie,alteori era un copil,o fiica nascuta dintr-o clipa de pasiune și abandonata în brațele unui tata iubit.Șapte fiice.Șapte lumi.Șapte continente ale inimii.Povestea aceasta nu e una obișnuita.Nu începe cu un "a fost odata" și nici nu se încheie cu "și-au trait fericiți pâna la adânci batrâneți".Este,mai degraba,un jurnal scris în tacere,pe marginea harților aeronautice,în calendare ascunse,în scrisori netrimise și zboruri care nu apareau niciodata în registrele oficiale.Este o confesiune smulsa dintr-o viața dubla,uneori tripla,în care minciuna a fost singura forma de protecție.În ziua în care și-a spus povestea,Élodie nu a cerut iertare.Nu s-a aparat. A privit în camera,a înregistrat vocea și a spus adevarul,crud,profund,uman.Pentru prima data,nu a fost pilotul impecabil,femeia de fier,soția loiala sau mama absenta.A fost ea.O femeie care a trait sfidând regulile gravitației,nu doar ale zborului,ci și ale inimii.Aceasta este Marea Marturisire.Nu pentru a judeca.Nu pentru a scuza.Ci pentru a înțelege cât de departe poate zbura o femeie când nu are voie sa aterizeze nicaieri.